Ultima actualizare: 14.08.2022
Prezentul document (împreună cu toate documentele menţionate în acesta) stabileşte termenii şi condiţiile care guvernează utilizarea acestui site web www.ximport.eu şi plasarea de comenzi de produse prin intermediul acestuia, telefonic sau pe alt canal de comunicare.
Vă rugăm să citiţi Termenii și Condițiile, Politica noastră privind modulele cookie şi Politica noastră de confidenţialitate înainte de a utiliza Site-ul web si de a plasa comenzi prin intermediul acestuia.
Prin accesarea și utilizarea acestui Site web și/sau plasarea unei comenzi prin intermediul acestuia sau telefonic, prin Whatsapp sau alt canal de comunicare, ca urmare a parcurgerii informațiilor de pe website, recunoașteți în mod expres caracterul obligatoriu și vă asumați angajamentul de a respecta Termenii și Condițiile şi Politicile privind protecţia datelor.
Ximport Express LLC este o companie care oferă servicii de intermediere a comenzilor de produse din magazinele online.
Ximport Express LLC este proprietarul exclusiv al tuturor drepturilor de proprietate intelectuală referitoare la conținutului Site-ului www.ximport.eu inclusiv, fără a se limita la, articole, text, fotografii, ilustrații, muzică, clipuri audio și video, mărci comerciale, embleme și modele.
Nicio secțiune din conținutul de proprietate intelectuală al acestui site nu poate fi reprodusă, distribuită sau publicată sub nici o formă sau prin niciun mijloc, fără acordul prealabil scris al Ximport Express LLC. Prin urmare, vizitatorii site-ului trebuie să înțeleagă și să consimtă să nu modifice, să vândă, să distribuie sau să creeze lucrări/opere/ derivate, pe baza imaginilor și a informațiilor publicate pe acest Site.
Prin utilizarea acestui Site web vă obligaţi:
Prin plasarea unei comenzi prin intermediul Site-ului web, declaraţi că aveţi peste 18 ani şi că aveţi capacitatea legală de a încheia contracte ferme.
Clientul trimite adresa web a produsului sau imagini, capturi cu produsul dorit. Ximport Express LLC nu cauta si nu vinde produsele. Ulterior clientului i se trimite înapoi o cotatie de pret, spre confirmare. După ce clientul confirmă comanda, va trebui sa achite un avans de 25% din totalul comenzii. Dupa confirmarea plății avansului, comanda va fi plasată în numele clientului.
Societatea oferă doar serviciul de intermediere, astfel, nu vinde produsele cumpărate de client! În acest sens, Ximport Express LLC, facturează doar adaosul pe care aceasta și-l percepe pentru serviciile prestate (diferența dintre prețul total și prețul din magazinul ales de client). Adaosul este întotdeauna diferențiat.
Totalul unei comenzi este confirmat de societate din întreaga sumă. Spre exemplu, 12$/kg și 20% din întreaga sumă: pentru o comanda de 100$ cu o greutate de maximum 1kg, totalul va fi de 132$ însă facturarea se va face pe 32$.
Pentru a confirma comanda, clientul va fi nevoit să plătească un avans inițial de 25% din suma totală (Ex. 25% din cei 132$ dați ca exemplu).
După ce comanda ajunge în depozitul intern din Romania, aceasta va fi expediată către client prin curier rapid, cand se va achita și diferența.
Toate plățile se vor face doar in RON la cursul de vanzare al Libra Bank către contul bancar indicat pe factura proforma sau printr-un link de plata cu cardul bancar online generat prin Stripe
Atenție! Calculul inițial este făcut cu o greutate estimativă, produsul se cântărește din nou, la livrare (în România). Dacă există o diferență de greutate, se reface calculul și se rotunjește greutatea doar pentru produsele de până la un (1) kg. După acest prag se ia în considerare varianta fixă de calcul a costurilor, fără rotunjiri (Spre ex: 1,25 kg).
Toate detaliile referitoare la costuri și plăți se vor găsi pe paginile relevante de pe website: Costuri comenzi
Ximport Express LLC nu poate fi responsabilă pentru daune de orice fel pe care Clientul/Cumpărătorul sau oricare terță parte o poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de către Ximport Express LLC a oricărei din obligațiile sale conform serviciului oferit. Astfel, societatea nu își asumă greșelile clientului, dacă acesta comandă mărimea greșită, produsul greșit. Totodată, societatea nu își asumă greșelile magazinului (ex. trimit produsul mărime greșită), aceasta fiind doar un intermediar.
Ximport Express LLC va răspunde doar pentru comenzile plasate greșit de către aceasta ori dacă din vina acesteia produsul ajunge deteriorat.
Clientul poate opta și pentru un serviciu separat de verificare a produsului, în momentul în care a ajuns în depozitul din SUA (se vor trimite fotografii produsul comandat). Aceste verificări suplimentare sunt contra-cost și vor fi negociate separat.
Ximport Express LLC va putea efectua returul produselor atunci când clientul dorește însă aceasta procedură este condiționată de plata costurilor și taxelor suplimentare dorite dar și de acceptarea returului produsului de către magazinul care a vândut produsul.
Nici una din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial este datorată unui eveniment de forță majoră. Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.
Dacă în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data producerii lui, respectivul eveniment nu încetează, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a contractului fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde celeilalte alte daune-interese.
Avem dreptul de a revizui şi modifica aceşti Termeni în mod ocazional și discreționar.
Aveţi responsabilitatea de a citi în întregime Termenii și Politicile privind protecția datelor, întrucât aplicabili vor fi Termenii și Politicile privind protecția datelor în vigoare în momentul vizitării Site-ului web, respectiv al plasării unei comenzi prin intermediul acestuia.
Utilizarea Site-ului nostru web şi Contractele pentru cumpărarea produselor încheiate prin intermediul acestui Site web vor fi guvernate de legislaţia internațională în vigoare.
Eventualele litigii care decurg din sau în legătură cu folosirea Site-ului web sau în legătură cu aceste Contracte se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.
Prelucrarea datelor cu caracter personal la nivelul Ximport Express LLC are loc cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE în domeniul protecției datelor.
Pentru a cunoaște mai mult detaliile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, vă rugăm să consultați Politica de confidențialitate (hyperlink) și Politica de cookies (hyperlink).
De asemenea pentru orice solicitări sau nelămuriri privind protecția datelor vă rugăm să ne contactați la adresa de email: contact@ximport.eu sau prin poștă/curier la adresa: Ximport Express LLC, 16192 Coastal Highway, Lewes, DE 19958, SUA
Daca vrei sa plasezi o comanda formata din mai multe produse sau ce necesita mai multe detalii de transmis, ne poti trimite prin email la adresa contact@ximport.eu sau pe Whatsapp la +40 749 532 083
Daca vrei sa afli un cost total estimativ bazat pe valoarea comenzii si greutatea acesteia, poti accesa Calculatorul Nostru.